Mărturii
Omul și Dirijorul: Aprecieri din Presă, Interviuri, Scrisori și Dedicații.
„Rareori ni se întâmplă să întâlnim un om în care se îmbină așa de fericit talentul, imaginația artistică, bunătatea excepțională, delicatețea, umanismul în cel mai bun înțeles al cuvântului, simțul umorului și o vioiciune nemaipomenită a caracterului, care revarsă o anumită lumină intensă, interioară […] Făcând amândoi parte din juriul concursurilor internaționale, admiram atitudinea lui părintească și plină de grijă față de tinerii artiști, pornirea sa de a ajuta pe toți cei care meritau să pășească pe calea largă a solisticii”.
David Oistrakh (1908-1974) – violonist rus. A fost unul dintre violoniștii emblematici ai secolului XX. A colaborat cu cele mai bune orchestre și cei mai mari dirijori ai vremii. I-au fost dedicate lucrări precum Concertul pentru vioară și orchestră de Dmitri Șostakovici sau Concertul pentru vioară și orchestră de Aram Haciaturian.
27.11.1964 - Scrisoare Arhiva G.G. – Viorel Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 61.
„Aici, la Leningrad, ne-am întâlnit ca niște vechi prieteni și în discuțiile pe care le-am avut, mi s-a dezvăluit și mai mult imaginea marelui artist umanist, a dirijorului impresionant de binevoitor și atent față de oameni și îndrăgostit de muzică”.
Evgheni Mravinski (1903-1988) – dirijor rus, unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor. A fost dirijor principal al Filarmonicii din Leningrad timp de 50 de ani (1938-1988) și a întreprins alături de această orchestră turnee în Finlanda, Cehia, Regatul Unit, Germania. În ciuda faptului că a traversat perioade foarte grele din punct de vedere socio-politic, a reușit să aducă această orchestră la cel mai înalt nivel. De menționat faptul că Mravinski a dirijat majoritatea simfoniilor lui Dmitri Șostakovici și Serghei Prokofiev în primă audiție absolută.
Sursă: Viorel Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 62-63.
„Pe lângă toată muzica, George Georgescu era cunoscător al sufletului”
Valentin Gheorghiu (1928-2023) – pianist și compozitor român. A debutat la vârsta de 15 ani la Ateneul Român în compania Filarmonicii din București, sub bagheta lui George Georgescu. Devine solistul Filarmonicii în 1950. În afara activității concertistice din țară, Valentin Gheorghiu a întreprins turnee în Anglia, Franța, Spania, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Israel, Japonia etc.
Sursă: Interviu Ioana Georgescu-Răileanu, arhiva G.G, martie 2023.
„Câtă admirație pentru enormul său talent și pentru darurile lui de inimă, pentru caracterul lui, câtă generozitate, câtă finețe și câtă înțelegere a avut pentru emoția ce încercam, eu, un băiat de 18 ani, care se prezenta pentru prima oară ca solist, cu o astfel de orchestră, în fața unui mare public de importanță internațională. Aceste impresii nu se uită niciodată în viață, și sentimentul de profundă recunoștință rămâne statornic în inimă pentru totdeauna”.
Antonio Janigro (1918-1989) – violoncelist, profesor și dirijor italian. A avut o bogată carieră solistică, a concertat în cele mai importante centre muzicale. A fondat un reputat ansamblu cameral – The Zagreb Soloists. A dirijat orchestre din Zagreb, Salzburg, Düsseldorf, Milano.
Sursă: Viorel Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 72.
„George Georgescu avea un tact extraordinar. Când se greșea la repetiții spunea: Vă rog, a fost bine, dar hai să o facem foarte bine! Niciodată nu a jignit pe nimeni, încât orchestra îl diviniza. Nu a fost niciun dirijor român așa de iubit ca George Georgescu”.
Doru Popovici (1932-2019) – compozitor român, colaborator permanent al Radiodifuziunii Române și profesor la Universitatea Națională de muzică din București. A fost membru SACEM din Paris și preşedintele Soc. MUZICA din Bucureşti (1972).
Sursă: Interviu Denisa Theodoru, Arhiva G.G., noiembrie 2011.
„George Georgescu rămâne prezent, viu și păstrează acea influență unică asupra urmașilor săi. E, poate, una dintre cele mai frumoase forme de glorie.”
Nadia Boulanger (1887-1979) – dirijor, pianist și compozitor francez. A fost mentorul muzicienilor de top ai secolului XX precum George Gershwin, Aaron Copland, Philip Glass, Quincy Jones, Dinu Lipatti, Igor Markevitch, Astor Piazzolla, Daniel Barenboim etc. A condus orchestre precum New York Philharmonic Orchestra, Boston Symphony Orchestra, Philadelphia Orchestra, Hallé Orchestra of Manchester, BBC Symphony Orchestra. A predat la Conservatorul American la Fontainebleau.
Sursă: Scrisoare Arhiva G.G. – 9.09.1965.
„George Georgescu este muzica însăși, într-o formă umană”.
Pablo Casals (1876-1973) - violoncelist, compozitor și dirijor spaniol. Cu studii la Barcelona, Madrid și Paris; Casals a rămas cunscut drept unul din cei mai mari violonceliști ai secolului XX. A susținut concerte în Europa și America iar în 1919 a înființat o orchestră ce i-a purtat numele. În 1955 a inaugurat prestigiosul Festival Casals de la Puerto Rico. De menționat că în prezent sunt organizate astfel de manifestări în memoria lui Casals și în Spania (Barcelona), Franța (Prades), Germania (Kronberg), Statele Unite (New York), Japonia (Tokyo). Numele lui Pablo Casals rămâne în strânsă legătură cu Suitele pentru violoncel de Johann Sebastian Bach, cărora le-a conferit o interpretare ce a rămas de referință.
Sursă: Pablo Casals, titlu nespecificat, în „Contemporanul”, nr. 36 (830) din 7.11.1962, pag. 6.
„Cum aș putea uita ce-mi aducea căldura entuziasmului său atât de prețios, atât mie cât și camarazilor mei, în epoca deja îndepărtată a „Grupului celor șase” al nostru?”
Georges Auric (1899-1983) – compozitor francez, președintele Societății SACEM și directorul Operei din Paris. Auric a făcut parte din „Grupul celor Șase” alături de Louis Durey (1888–1979), Arthur Honegger (1892–1955), Darius Milhaud (1892–1974), Francis Poulenc (1899–1963) și Germaine Tailleferre (1892–1983). De menționat este și legătura sa cu poetul francez Jean Cocteau (1889-1963), pe ale cărui versuri a compus muzică.
Sursă: V. Cosma , Mărturii în contemporaneitate, pagina 178.
„În întreaga mea viață nu am întâlnit o ființă mai completă, cu un așa simț artistic. O persoană deosebit de gentilă, călduroasă și înțelegătoare. Sensibilitatea sa, stăpânirea de sine și un temperament exploziv îi permiteau să facă să reiasă toate stările sufletești ale compozitorului interpretat”.
H. Szeryng (1918-1988) – violonist polonez de naționalitate mexicană. Unul dintre cei mai mari violoniști ai secolului XX, Szeryng și-a făcut debutul cu Orchestra Filarmonică din Varșovia, sub bagheta lui George Georgescu. În 1966 a fost desemnat director onorific al Conservatorului din Mexic și în onoarea lui, s-a fondat, tot în Mexic, Festivalul Henryk Szeryng.
Sursă: V. Cosma, Mărturii în contemporaneitate, pag. 71.
„[…] Maestrul Georgescu a fost pentru mine și pentru alții ca un al doilea părinte. […] Știa să vorbească cu oamenii, era iubit, toată lumea îl adora. Era un om vesel, un om tonic, jovial, totdeauna bine dispus. […] Noi, cei tineri, am avut foarte multe lucruri de învățat de la maestrul Georgescu. Aceste învățăminte ne-au folosit și în cariera muzicală dar și în felul de a ne comporta cu ceilalți. […].
Ștefan Gheorghiu (1926-2010) – a fost unul dintre cei mai apreciați violoniști români. A studiat la București și Paris și, ulterior, s-a perfecționat sub îndrumarea unor profesori importanți, precum Maurice Hewitt, Vasile Filip și Garabet Avachian. A participat, de asemenea, la cursuri de măiestrie artistică susținute de David Oistrakh la Moscova. În lunga sa carieră muzicală, a susținut peste 2000 de concerte în țară și străinătate, în colaborare cu mari dirijori precum George Georgescu, Constantin Silvestri, Mihai Brediceanu, Franz Konwitschny și Kiril Kondrașin.
Sursă: Interviu Arhiva George Georgescu, 2002.
„România înseamnă pentru mine George Georgescu, acest mare artist și mare prieten cu care este întotdeauna o desfătare să poți cânta”.
Sviatoslav Richter (1915-1997) – pianist ucrainean/rus. Unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului XX, recunoscut pentru virtuozitatea sa și pentru profunzimea interpretării.
Sursă: Viorel Cosma – în „Contemporanul” nr. 36, 8 septembrie 1961.
„[…] A sosit apoi George Georgescu la pupitrul Filarmonicii. Văzusem pe toți dirijorii mari ai vremii, dar nici unul nu trăia și nu juca cu ultima fibră a nervilor sensul simfonic ca această statură de o eleganță și de o mâlădiere muzicală inegalabile. Richard Strauss însuși dădea din loja lui semnalul furtunilor de aplauze […].
Nichifor Crainic (1889-1972) – scriitor, filozof și jurnalist român. În 1940 a fost ales membru al Academiei Române.
Sursă: Nichifor Crainic – Zile albe, zile negre. Memorii, Editura Floare Albă de Colț, București, 2015, pag. 166.
„Am păstrat de la dumneavoastră și de la interpretarea dumneavoastră cea mai dragă și vie amintire ce un Mare artist mi-ar fi putut lăsa. Mi-ați apărut ca unul dintre foarte rarii români pentru care arta este un pur apostolat. Ascultându-vă la Sala Conservatorului interpretând Beethoven, am comunicat silențios în aceeași religie pentru Frumos și m-ați legat prin spirit de dumneavoastră”.
David Oistrakh (1908-1974) – violonist rus. A fost unul dintre violoniștii emblematici ai secolului XX. A colaborat cu cele mai bune orchestre și cei mai mari dirijori ai vremii. I-au fost dedicate lucrări precum Concertul pentru vioară și orchestră de Dmitri Șostakovici sau Concertul pentru vioară și orchestră de Aram HaciaturiStan Golestan (1875-1956) – compozitor român. A studiat compoziția la Paris cu Vincent d’Indy, Albert Roussel și Paul Dukas. A fost critic muzical la „Figaro” și profesor de compoziție la „Școala de Muzică din Paris” (L’Ecole Normale de musique). De asemenea, în 1905 a fondat revista „L’Album Musical” în 1905 și a primit premiul pentru compoziție „George Enescu” în 1915. Stan Golestan a organizat alături de Constantin C. Nottara în anii ’20-’30 Congresele internaționale ale jurnaliștilor și criticilor muzicali din România.
Sursă: Scrisoare Arhiva G.G. – 06.09.1924.
„Întotdeauna când asculți pe Georgescu simți că în muzica interpretată pulsează o inimă omenească arzătoare. Nu pot uita vreodată cum a sunat Simfonia I de Brahms în interpretarea sa: și cald și sincer și înțelept. Secretul fascinației pe care interpretările lui Georgescu o exercită asupra publicului constă, mai ales, în acea comuniune care se instaurează între dirijor și orchestră și face ca el să trăiască la unison, cu aceeași intensitate, cu același ritm”.
George Bălan (1929-2022) – muzicolog și filozof român. A fost profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. În 1977 se autoexilează în Germania, în Pădurea Neagră (St. Peter), unde înființează „Musicosophia-Schule“, școală pentru formarea ascultătorului de muzică dublată de o fundație și o editură cu același nume.
Sursă: Ziarul „Scânteia”, 14.09.1957.
„…Gestul precis, uimitor de sugestiv, memoria deosebită, pasiunea și energia tinerească i-au împrumutat simfoniei lui Brahms culori necunoscute încă. George Georgescu stăpânea orchestra ca pe cel mai maleabil aluat și, de multe ori, o simplă privire, o aruncătură de ochi, îi era suficientă pentru ca formația să răspundă imediat la intenția sa”.
Viorel Cosma (1923-2017) – muzicolog român. A desfășurat o bogată activitate publicistică (peste 100 de volume, peste 5000 de articole, eseuri, studii, recenzii), a participat la numeroase simpozioane în țară și peste hotare (Europa și SUA).
Sursă: Ziarul „Scânteia Pionierilor”, O sărbătorire emoționantă, 19.09.1957.Sursă: Interviu Ioana Georgescu-Răileanu, arhiva G.G, martie 2023.
„Ca dirijor, George Georgescu a fost un talent mare, un meșter necontestat. Eleganța gestului său, firescul actului muzical erau în afara discuției; accentul era pus tocmai pe firesc, pe echilibru, pe avânt. Georgescu iubea voia bună și detesta cazna; pentru el, dirijorul trebuia să fie „născut și nu făcut”. […] Perimetrul său predilect a fost, cred, Beethoven-Brahms-Wagner-Richard Strauss; el cunoștea tradiția interpretării acestei muzici la ea acasă și te convingea prin naturalețea cu care alegea tempii și cu care desena frazele. Totul curgea de la sine, avea monumentalitate, era cald”.
Anatol Vieru (1926-1998) – compozitor și muzicolog român. A studiat compoziția și muzicologia la București și s-a perfecționat la Conservatorul din Moscova sub îndrumarea lui Aram Haciaturian. A fost profesor la Conservatorul bucureștean iar ca muzicolog a scris numeroase studii și volume. A primit Premiul de compoziție „George Enescu” (1946 - București), Premiul Academiei Române (1967 - București), Premiul Herder (1986), pentru întreaga activitate componistică, muzicologică și teoretică, Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1996).
Sursă: Viorel Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 15.
„Este un mare șef de orchestră. El aparține rasei de muzicieni pe care un fel de predestinare l-a sortit să conducă marile orchestre. Domnul Georgescu posedă autoritate, o autoritate când imperativă până la violență, când insinuantă și suplă. Gestul său este elegant, îndrăzneț, precis și traduce, fără falsă virtuozitate, voința lui animatoare”.
Paul Le Flem (1881-1984) – compozitor și critic muzical francez. Pe lângă prodigioasa activitate componistică a scris numerioase articole pentru periodicul „Comoedia”.
Sursă: noiembrie 1921 – în articol centenar Spânu.
„Măiestria lui George Georgescu îmi era cunoscută de mult, din 1925; iată într-adevăr un artist excepțional, un artist de primă clasă. Orice țară s-ar mândri cu un astfel de dirijor”.
Georges Auric (1899-1983) – compozitor francez, președintele Societății SACEM și directorul Operei din Paris, Auric a făcut parte din „Grupul celor șase” alături de Louis Durey (1888–1979), Arthur Honegger (1892–1955), Darius Milhaud (1892–1974), Francis Poulenc (1899–1963) și Germaine Tailleferre (1892–1983). De menționat este și legătura sa cu poetul francez Jean Cocteau (1889-1963), pe ale cărui versuri a compus muzică.
Sursă: Ziarul „Contemporanul”, Urmărind succesele Filarmonicii „George Enescu”, octombrie 1961.
„George Georgescu este socotit nu numai una din valorile proeminente ale dirijatului contemporan dar și un reprezentant ilustru al culturii românești. Personalități diverse [..] și-au exprimat în repetate rânduri admirația față de stilul cu adevărat clasic al dirijorului George Georgescu și față de extraordinara putere de sugestie a interpretărilor sale”.
Pablo Casals (1876-1973) - violoncelist, compozitor și dirijor spaniol. Cu studii la Barcelona, Madrid și Paris; Casals a rămas cunscut drept unul din cei mai mari violonceliști ai secolului XX. A susținut concerte în Europa și America iar în 1919 a înființat o orchestră ce i-a purtat numele. În 1955 a inaugurat prestigiosul Festival Casals de la Puerto Rico. De menționat că în prezent sunt organizate astfel de manifestări în memoria lui Casals și în Spania (Barcelona), Franța (Prades), Germania (Kronberg), Statele Unite (New York), Japonia (Tokyo). Numele lui Pablo Casals rămâne în strânsă legătură cu Suitele pentru violoncel de Johann Sebastian Bach, cărora le-a conferit o interpretare ce a rămas de referință.
Sursă: de verificat la Academie – an 1958.
„Ceea ce, în marele lui har, îmi părea cel mai important, era aspectul său foarte personal; el unea o uimitoare sensibilitate a detaliului cu o imensă inteligență și un simț al măsurii atunci când dezvolta ansamblul unei creații”.
Mstislav Rostropovici (1927-2007) – violoncelist și dirijor rus. Unul dintre cei mai mari violonceliști ai secolului XX, Rostropovici a concertat în toate marile centre muzicale ale lumii iar între anii 1977 și 1994 a fost directorul și dirijorul reputatei orchestre National Symphony Orchestra din Washigton.
Sursă: Viorel Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 68
„Simfonia I de Brahms cântată de Filarmonica din București cu George Georgescu este demnă de luat în seamă. […] Dirijorul a evidențiat momentele importante din punct de vedere al nuanțelor și tempo-urilor (era imbatabil) care aveau un perfect echilibru”.
Ioan Beldi (1919-) – fagotist român. Membru al orchestrei Radio din 1945. La cererea maestrului George Georgescu s-a transferat, în 1955, la Filarmonica „George Enescu”.
Sursă: Interviu din Arhiva G.G. – 2011.
„[…] În sfârșit în toamna anului 1955, l-am văzut eu însumi la pupitru pe George Georgescu. Până în clipa de față păstrez încă în amintire acea impresie adâncă, acea stare sufletească pe care mi le-a creat interpretarea Simfoniei I de Brahms, atât de dragă mie. George Georgescu, cu o uimitoare profunzime a dezvăluit paginile etice înălțătoare ale acestei simfonii lirico-filozofice. Tratarea interiorizată a episoadelor lente ale simfoniei, a fost de o înțeleaptă și copleșitoare frumusețe. Fără îndoială că această muzică nemuritoare a găsit ecouri în trăsăturile sufletești și morale ale dirijorului însuși”.
Evgheni Mravinski (1903-1988) – dirijor rus, unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor. A fost dirijor principal al Filarmonicii din Leningrad timp de 50 de ani (1938-1988) și a întreprins alături de această orchestră turnee în Finlanda, Cehia, Regatul Unit, Germania. În ciuda faptului că a traversat perioade foarte grele din punct de vedere socio-politic, a reușit să aducă această orchestră la cel mai înalt nivel. De menționat faptul că Mravinski a dirijat majoritatea simfoniilor lui Dmitri Șostakovici și Serghei Prokofiev în primă audiție absolută.
Sursă: Viorel Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 62.
„[…] Pentru a putea domina o orchestră trebuiesc două lucruri: întâi o voință despotică care să poată împiedica pe muzicieni de a gândi; apoi o forță de geniu, o inspirație superioară, puterea de a face să renască sufletele prin entuziasm. Este ceea ce Georgescu posedă din plin […]”.
Sursă: „Express Poranny”, 8 februarie 1933, în Lucian Voiculescu, George Georgescu. Cincizeci de ani de activitate artistică, Caiet-program Filarmonica de Stat „George Enescu”, București, 1957, pag. 157.
„Director și dirijor permanent al Filarmonicii, George Georgescu devine sufletul noii orchestre. Ceea ce caracterizează maniera de a interpreta a lui George Georgescu, sunt naturalețea și simplitatea, grandoarea construcției, echilibrul și marea ei comunicativitate.”
Nichifor Crainic (1889-1972) – scriitor, filozof și jurnalist român. În 1940 a fost ales membru al Academiei Viorel Cosma (1923-2017) – muzicolog român. A desfășurat o bogată activitate publicistică (peste 100 de volume, peste 5000 de articole, eseuri, studii, recenzii), a participat la numeroase simpozioane în țară și peste hotare (Europa și SUA).
Sursă: Ciclul „interpreți români” – George Georgescu, Turneul Radio, ziar?, 1957.
„ […] Dirijorul român George Georgescu se bucură de un mare renume, lucru care a fost adeverit la concertul de la Festspielhaus cu Filarmonica din Viena […]. Cât privește arta sa de interpret, ea a lăsat impresii esențiale și a arătat că el are concepțiile sale proprii despre fiecare lucrare […]. Acuratețe și atmosferă adecvată, realizată prin sonorități rafinate, în unele pasagii mergând până la gingășia muzicii de cameră […].Precizie, voioșie și grație meridională […]. O ritmică riguroasă și bine echilibrată […] și respectarea întocmai a partiturii și tematicii pieselor. Georgescu s-a dovedit a fi un excelent interpret, atât acolo unde se cere sensibilitate și delicatețe, cât și unde muzica cere izbucniri năvalnice sau strălucire coloristică”.
Otto Kunz (1880-1949) – jurnalist austriac. A fost editor la „Salzburger Volksblatt”, „Die Presse” și membru de onoare al Fundației Mozarteum. Specialist în muzica lui Mozart, a creat un centru de cercetare științifică în cadrul Muzeului Mozart. Prin deceniile de activitate jurnalistică, Kunz a adus un aport substanțial în viața culturală a orașului Salzburg.
Sursă: Salzburger Zeitung, Chiar și orchestra a aplaudat, 16 august 1943, în Lucian Voiculescu, George Georgescu. Cincizeci de ani de activitate artistică, Caiet-program Filarmonica de Stat „George Enescu”, București, 1957, pag. 138.
„Sunt fericit astăzi să declar că interpretarea pe care ați dat-o simfoniei mele (Simfonia a II-a) este una dintre cele mai convingătoare și mai impresionante din ultimul timp”.
Aram Haciaturian (1903-1978) – compozitor și dirijor armean. A fost profesor la Conservatorul din Moscova și laureat al premiilor Lenin (1959) și Stalin (1941, 1943, 1946, 1950, 1971). Între cele mai cunoscute creații ale sale regăsim baletele Gayane și Spartacus, Simfonia a II-a și Concertul pentru vioară și orchestră.
Sursă: Scrisoare din Arhiva G.G. – 1958.
„[…] Au fost de ajuns câteva măsuri din primul act pentru ca publicul să-și dea seama că noul dirijor era un maestru al artei sale. Atacurile erau minunate, iar tempo-urile și nuanțele sale o desfătare pentru auz. Dirija nu numai cu bagheta ci cu întregul său trup, care se mișca furat de ritmul și de farmecul ademenitor ale partiturii lui Puccini”.
10 februarie 1927 – a dirijat Boema de Puccini la Washington Opera Company
Sursă: Washinton Post, februarie 1927, în Lucian Voiculescu, George Georgescu. Cincizeci de ani de activitate artistică, Caiet-program Filarmonica de Stat „George Enescu”, București, 1957, pag. 144.
„[…] În sfârșit în toamna anului 1955, l-am văzut eu însumi la pupitru pe George Georgescu. Până în clipa de față păstrez încă în amintire acea impresie adâncă, acea s„[…] Pentru a putea domina o orchestră trebuiesc două lucruri: întâi o voință despotică care să poată împiedica pe muzicieni de a gândi; apoi o forță de geniu, o inspirație superioară, puterea de a face să renască sufletele prin entuziasm. Este ceea ce Georgescu posedă din plin […]”.
Sursă: „Express Poranny”, 8 februarie 1933, în Lucian Voiculescu, George Georgescu. Cincizeci de ani de activitate artistică, Caiet-program Filarmonica de Stat „George Enescu”, București, 1957, pag. 157.
„De la moartea lui Nikisch, nimeni, poate, din generația tânără, nu se prezintă până într-atât maestru ca Georgescu. […] Ca și Nikisch, are mâinile independente una de cealaltă. […] Are mari perspective în execuția operelor, deoarece are în vedere absolut totul, plan, ansamblu, ceea ce face că fiecare plan e pregătit dinainte, dând realizarea cea mai luminoasă. Într-un cuvânt, are toate bunele calități care au făcut din Nikisch un dirijor hors-concours”.
Sursă: Ziarul „Viitorul”, Succesul maestrului George Georgescu în Polonia, 2.01.1930.
„A fost mai mult decât o plăcere să ascult sensibila și disciplinata execuție a acestui rafinat ansamblu, sub bagheta înflăcărată a bogat-înzestratului ei dirijor. […] Ansamblul însuși a ajuns la final cu o siguranță tehnică ce nu vine numai de la posibilitățile individuale ale interpreților, dar și de la integrarea lor într-o unitate desăvârșită. […] Legăturile dintre domnul Georgescu și membrii orchestrei exprimă nu numai o pricepere tehnică, dar totodată și acea rară calitate a bucuriei mutuale pe care o simt cei ce fac muzică împreună – calitate destul de rar întâlnită în muzica de cameră și foarte rar în câmpul orchestral”.
Paul Moor (1924-2010) – scriitor și critic muzical german de origine americană. A studiat pianul la Juilliard School of Music și ulterior a ales calea jurnalismului. A colaborat cu The New York Times, The Times, International Herald Tribune and Musical America.
Sursă: Ziarul „Contemporanul”, nr. 42/524, O paletă sonoră de o neobișnuită amploare, 19.10.1956, în Lucian Voiculescu, George Georgescu. Cincizeci de ani de activitate artistică, Caiet-program Filarmonica de Stat „George Enescu”, București, 1957, pag. 178.
„[…] Cu instrumentiștii era blând, și autoritar în același timp. Încerca să le transmită fiorul muzicii pe care o interpretau: Nu vedeți dumneavoastră câtă dramă zace în această muzică? Vibrați notă cu notă și puneți puțin suflet! Nu înșiruiți note, domnilor, vă rog să cântați!”
Sorina Bobeică – jurnalist Radio Romania Muzical
Sursă: George Georgescu – Sufletul muzicii, ziar?, 2011.
„Concertele lui George Georgescu în Washington, cu National Symphony Orchestra, vor rămâne lungă vreme în amintirea noastră și căldura cu care publicul nostru l-a răsplătit a fost un lucru rar întâlnit aici. Păstrez ca o comoară în amintirea mea căldura spiritului său și suprema artă ce o dăruia muzicii și lucrărilor interpretate”.
Howard Mitchell (1911-1988) – violoncelist american, director al National Symphony Orchestra din Washington DC între 1949-1970.
Sursă: V. Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 183.
„[…] Când participai la un concert condus de George Georgescu, prezența artistului, fluidul pe care-l emana întreaga lui ființă de la pupitru către orchestră și de aici, prin reflex, către public te făceau să uiți uneori alte interpretări ale sale, chiar dacă ți s-au părut altă dată ca cele mai bune, te făceau să uiți interpretările altor șefi de orchestră […]. Ca să definească măcar într-o schiță maniera sa, unii s-au mulțumit să spună că Georgescu se situează pe linia așa-numitei mari tradiții a interpretării. Dar la fiecare concert, George Georgescu, deși pe linia tradiției și a îndelungatei sale experiențe, era mereu captivant. De aceea, ascultând pentru cine știe a câta oară Simfonia a V-a sau a IX-a de Beethoven sub conducerea sa, dirijorul te cuprindea tot așa cum te cuprind de fiecare dată aceste lucrări, pe care le cunoști parcă dintotdeauna”.
Eugen Pricope (1927-1992) – dirijor, critic muzical și scriitor român. A scris numeroase articole dar și cărți precum Dirijori și orchestre, Monografie Beethoven, Între străluciri și … cântece de pustiu”, etc.
Sursă: Eugen Pricope – Dirijori și orchestre, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1971, pag. 295-296.
„[…] Am auzit orchestre care au atins un foarte înalt grad de perfecțiune tehnică, dar am ascultat puține care să cânte cu atâta dăruire a inimii. În interpretarea orchestrei românești nu vei găsi nicio urmă de profesionalism indiferent, care face ca așa de multe orchestre să sune totuși plictisitor”. – concert din 18 octombrie 1956, Varșovia.
Peter Heyworth (1921-1991) – critic muzical american. A lucrat pentru The Observer (1955-1987), The New York Times (1960-1975). Fiind un promotor al muzicii de avangardă, a scris numeroase articole pentru premiera absolută a compozițiilor lui Benjamin Britten, Sir Michael Tippet, Luigi Nono sau Krzysztof Penderecki.
Sursă: „Contemporanul”, nr. 42/524, 19 octombrie 1956, în Lucian Voiculescu, George Georgescu. Cincizeci de ani de activitate artistică, Caiet-program Filarmonica de Stat „George Enescu”, București, 1957, pag. 178..
„[…] Adevăratul miracol, însă, era transfigurarea orchestrei, care te lăsa să ghicești privirea magnetică prin care gândirea dirijorului se transmitea instrumentiștilor. Orchestra îi aparținea dirijorului. Știa să fie alături de fiecare la bucuriile sau necazurile lor cotidiene, instituindu-se într-u adevărat șef spiritual al unei mari familii care avea privilegiul, fericirea de a face muzică împreună […].
Cornelia Bărbulescu – muzicolog român. În cadrul Sălii Radio din București a lucrat la Redacția programelor de muzică simfonică și de cameră, a realizat numeroase emisiuni dedicate genului de popularizare a creației muzicale culte, românești și universale. De asemenea, a întreprins emisiuni prin care erau omagiate mari personalități ale vieții artistice de la noi din țară sau de peste hotare.
Sursă: Dirijorul George Georgescu – „Interpretul săptămânii”, în ziarul „Panoramic”, 10 septembrie 1992.
„Exista un fel de fluid între dirijor și orchestranți, parcă alcătuit dintr-o credință uriașă care suscita valurile de sunete, dar le și stăpânea, le modela după voință. Dirijorul se simțea cel mai în largul său în fața marilor mase vocal-orchestrale, iar intensitatea sentimentului creat acolo în sală, în comuniunea spirituală a artiștilor și publicului, foarte anevoie se poate regăsi pe discurile sale făcute în general „la rece”, cu preocuparea de exactitate materială, dar fără existența încărcăturii emoționale acumulate în timpul unui concert și în tensiunea specifică a acestuia. Iar concertele lui George Georgescu se constituiau adeseori în adevărate experiențe de viață care te urmăreau vreme îndelungată”.
Pascal Bentoiu (1927-2016) – compozitor și muzicolog român. Cercetător pasionat de creația lui George Enescu, Pascal Bentoiu a analizat toate lucrările acestuia și a completat unele dintre partiturile rămase neterminate: Simfoniile nr. 4 și 5, poemul simfonic Isis, Trioul cu pian în la minor. Este autorul celei mai importante cărți referitoare la opera muzicală a lui George Enescu, Capodopere enesciene (tipărită și în limba engleză, în Statele Unite ale Americii, și în limba germană, în Germania). De asemenea, a scris mai multe cărți, zeci de articole și studii în revistele de specialitate, a participat numeroase emisiuni de radio și de televiziune. A susținut zeci de conferințe, prelegeri, cursuri de măiestrie, în țară și în străinătate.
Sursă: Viorel Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 19.
GG întrebat unde a învățat să acompanieze: „Fără s-o știe, m-au învățat așa-zișii soliști, cântăreți de ocazie, pe cât de neștiutori, pe atât de capricioși, după care trebuia să alerg cu bagheta în fel și chip, ca să le prind măsura în serile de șefie de orchestră de la grădina Rașca Erau… furtunoase nopțile acelea pentru mine. Caragiale îmi amintește bine de ele. Dar atunci nu mă amuzam deloc”.
Eugen Pricope (1927-1992) – dirijor, critic muzical și scriitor român. A scris numeroase articole dar și cărți precum Dirijori și orchestre, Monografie Beethoven, Între străluciri și … cântece de pustiu”, etc.
Sursă: Eugen Pricope – Dirijori și orchestre, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1971, pag. 298.
„Impresia despre George Georgescu nu o poți avea decât când îl vezi la lucru și când vrei să înveți expresivitatea gestului, felul de a se comporta cu orchestra. […] Îl văzusem în concerte. George Georgescu crea în jurul său o stare magnetică, un flux electric care domnea grație prezenței lui. Când intra în sală pentru repetiție, era ca o lumină”.
Ilarion Ionescu-Galați (1937-) – violonist și dirijor român. A activat ca instrumentist în Orchestra Filarmonicii din București din 1953 până în 1965, când devine dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov. A dirijat peste 20 de orchestre din țară și din străinătate. Este dirijor și director onorific al Filarmonicii din Ploiești.
Sursă: Interviu din Arhiva G.G. realizat de IR, 2011.
„George Georgescu este mulțumit/bucuros să-l lase pe Richter să evolueze în tempo-ul său, îi permite acea libertate pe care temperamentul lui de granit o dorește. ”„[…] Burlesca de Richard Strauss, prezentată de Richter cu acompaniamentul orchestrei condusă de George Georgescu, care deține, ca puțini alții, elementele stilului straussian autentic ca urmare a unei îndelugate colaborări cu compozitorul, a răsunat ca una din cele mai spirituale lucrări concertante din literatura pianistică […]. „George Georgescu l-a lăsat pe Richter să evolueze în în în tempo-ul său, permițându-i acea libertate pe care temperamentul lui de granit o dorește. ”
Sursă: Ziarul „Informația”, Al doilea Festival și Concurs Internațional George Enescu, 11 septembrie 1961
„Am cântat mult cu orchestra în ultimii ani, dar nu-mi amintesc să fi avut sentimentul de a fi înțeleasă în cele mai mici intenții cum a fost cazul ieri cu dumneavoastră, și nici de a fi simțit o atât de strânsă colaborare artistică. Nu pot să mă gândesc la aceasta fără emoție și fără recunoștință.”
Clara Haskil (1895-1960) – pianist român de origine evreiască. A cântat alături de muzicieni de seamă precum George Enescu, Pablo Casals, Eugène Ysaye, Dinu Lipatti. A fost solicitată în repetate rânduri să participe la Festivalul muzical de la Salzburg. În anul 1963 a fost fondat Concursul Internațional de Pian Clara Kaskil ce are loc în Elveția, la Vevey.
Sursă: 27.12.1937, în V. Cosma, Mărturii în contemporaneitate, pag. 130
„Îmi amintesc cu emoție de marile momente când am cântat sub conducerea lui. Totul rămâne în gândul meu care-i păstrează credincioasă aducere aminte.”
Marguerite Long (1874-1966) – pianist și profesor francez. Este fondatoarea concursului Marguerite Long-Jacques Thibaud (1943).violoncelist american, director al National Symphony Orchestra din Washington DC între 1949-1970.
Sursă: V. Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 183.
„[…] Maestrul Georgescu transpunea partitura generală direct în sunete, fără multă vorbărie, dar știa să insufle acel ceva imaterial, care făcea muzica să zguduie sau să frângă inimile orchestranților și ascultătorilor […]”.
Mircea Opreanu – violonist român, angajat ca prim-violonist în 1954 la Filarmonica din București sub conducerea lui George Georgescu.
Sursă: Sursă: Mircea Opreanu – MAGIA BAGHETEI. Amintiri despre maestrul George Georgescu, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2006, pag. 37.
„ Nici nu mi-am închipuit că fără repetiție se poate cânta acest concert! (Concertul pentru vioară și orchestră de Brahms). Secretul consta în darul cu care meșterul acompania un solist, dându-i siguranță și libertate”
Ion Voicu (1923-1997) – violonist român, discipol al lui George Enescu. Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani. A contribuit la crearea „Orchestrei de Cameră” în 1969 – cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale.
Sursă: V. Cosma, Mărturii în contemporaneitate, pag 80
„Simțeam o diferență când cântam cu maestrul Georgescu în comparație cu alți dirijori. Un soi de maleabilitate în marcarea măsurii și un anumit contact mai ales, prin care parcă îmi ghicea intențiile, mă făcea să cânt liber, avântat și sigur. Mă simțeam stăpân pe mine și liniștit”.
Valentin Gheorghiu (1928-2023) – pianist și compozitor român. A debutat la vârsta de 15 ani la Ateneul Român în compania Filarmonicii din București, sub bagheta lui George Georgescu. Devine solistul Filarmonicii în 1950. În afara activității concertistice din țară, Valentin Gheorghiu a întreprins turnee în Anglia, Franța, Spania, Germania, Austria, Statele Unite ale Americii, Israel, Japonia etc.
Sursă: Interviu Ioana Georgescu-Răileanu, arhiva G.G.
„[…] George Georgescu a fost un dirijor capabil să obţină din partea instrumentiştilor orchestrei o colaborare artistică fãrã rezerve. Gestul său era întotdeauna în perfectă armonie cu muzica, magnetismul personalităţii sale şi modul în care se purta cu membrii orchestrei făceau ca repetiţiile cu el sa fie o bucurie pentru noi. Era un acompaniator care – datorită intuiţiei muzicale extraordinare pe care o avea – simţea intenţiile solistului, realizând o sincronizare perfectă cu orchestra […].
Varujan Cozighian (1936-) – violonist român, concert-maestru al Filarmonicii din București din 1960 până în 1982, când a plecat din ţară şi a devenit concert-maestru la Orchestra Simfonică din Bilbao.nist român, discipol al lui George Enescu. Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” din București timp de zece ani. A contribuit la crearea „Orchestrei de Cameră” în 1969 – cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale.
Sursă: Interviu din Arhiva G.G.
„[…] Altă trăsătură a stilului său dirijoral constă în faptul că orchestra susținea și nu acoperea pe cântăreți. Fiecare pasaj delicat al partiturii căpăta deplina sa valoare și nimic nu era precipitat”.
Sursă: Washinton Post, februarie 1927, în Lucian Voiculescu, George Georgescu. Cincizeci de ani de activitate artistică, Caiet-program Filarmonica de Stat „George Enescu”, București, 1957, pag. 144.
„[…] Când am devenit eu solistul Filarmonicii, am avut marea oportunitate să cânt de câteva ori sub bagheta lui George Georgescu și, cu ocazia asta, am putut să îl cunosc ca acompaniator. Era extraordinar! Parcă ghicea dinainte ceea ce solistul voia să facă […]. În concerte, în momentul în care își ridica bagheta, avea un magnetism care îi făcea pe orchestranți să cânte mai bine decât de obicei. Dacă aceeași piesă se cânta cu alt dirijor era complet altceva […].
Vladimir Orlov (1928-2019) – violoncelist, compozitor și profesor româno-canadian. A fost solist al Filarmonicii București și profesor la București, Viena și Toronto.
ursă: Despre omul și dirijorul George Georgescu în „Armonii”, anul XXVII, nr. 34-35, mai 2019.
„Dacă în viața noastră muzicală a pătruns și s-a instaurat cultul marii arte, George Georgescu a jucat în această privință, alături de Enescu, rolul cel mai important. A promovat cu tenacitate valorile înnoitoare. […] Georgescu a perpetuat până în zilele noastre o tradiție dirijorală care, după dispariția unor figuri ca Weingartner, Furtwängler, Toscanini, Mengelberg, Bruno Walter își avea în el unul din ultimii și poate cel mai impunător reprezentant. […] Tineretul l-a privit întotdeauna ca pe un exemplu”.
George Bălan (1929-2022) – muzicolog și filozof român. A fost profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. În 1977 se autoexilează în Germania, în Pădurea Neagră (St. Peter), unde înființează „Musicosophia-Schule“, școală pentru formarea ascultătorului de muzică dublată de o fundație și o editură cu același nume.
Sursă: Ziarul „Contemporanul”, 04. 1964
„George Georgescu a fost un mare orator muzical pe cheia tumultosului. Georgescu a fost, nu încape îndoială, un mare dirijor și nu pot să-mi închipui Orchestra Filarmonicii fără el. Cel puțin vreau să spun că fără el n-ar fi ajuns la forma de corp constituit. […]În fața ori în incinta Ateneului, George Georgescu merită un bronz grandios care să sune când îl lovești cu degetul, sonor ca și sufletul său […]”.
George Călinescu (1899-1965) – a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române.
Sursă: Iosif Sava, “Amintiți-vă de George Georgescu”, Consonanțe și Disonanțe, 29.09.1993.
„George Georgescu este o glorie a noastră. Triumful lui ne înfioară de mândrie și de sincer entuziasm. De la debutul dirijoral de la București, din 1920, el devine unul în pilonii vieții muzicale bucureștene”.
Iosif Sava (1933-1998) – muzicolog român. În afară de interpretarea muzicii, a fost pasionat și de comentarea fenomenului muzical. A fost colaborator al ziarului „Opinia” din Iași, editor muzical la Radiodifuziunea Română. A realizat radioprogramul săptămânal „Invitațiile Eutherpei”, emisiunile „Cronica muzicală” și „Viața muzicală în actualitate”. A realizat emisiunea „Serata muzicală TV”. În perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-șef al redacției culturale TVR.
Sursă: „George Georgescu”, în Contemporanul, 1987.
„[…] Dacă George Enescu a devenit ambasadorul școlii naționale peste hotare, în schimb George Georgescu a reușit în numai un sfert de veac să asigure climatului muzical intern o altă statură artistică europeană: dintr-o țară aparent periferică a continentului, România a devenit o scenă turnantă între estul și vestul culturii contemporane […]. Pe lângă făurirea unui public de elită, I se poate recunoaște lui George Georgescu atenția deosebită manifestată față de promovarea tinerelor talente […].
[…] Timp de sfert de secol – 1920-1944 – s-a desfășurat apostolatul lui George Georgescu la pupitrul orchestrei simfonice bucureștene, devenită formația-etalon a țării, iar după primele turnee peste hotare, socotită cea mai reprezentativă Filarmonică din sud-estul continentului european […]. Îndepărtarea lui George Georgescu de la conducerea Filarmonicii (1944-1954) a constituit o grea pierdere pentru viața noastră muzicală […]”.
Sursă: Viorel Cosma – George Georgescu (1887-1964) – Repere ale unei cariere fascinante.
„Când un artist își leagă destinul de o instituție timp de peste patru decenii, și când respectiva instituție se structurează de fapt tocmai în jurul artistului în cauză, atunci avem de-a face – clar – cu o personalitate remarcabilă, cu unul dintre acei făuritori de cultură care modelează inimile și mințile contemporanilor săi. George Georgescu a fost dintre aceștia, o vedem tot mai limpede pe măsură ce trec anii […] Am constatat cât de sistematică a fost acțiunea artistului. Ea s-a îndeplinit pe patru căi principale.
Prima a însemnat programarea continuă și reluarea periodică a marilor partituri simfonice datorate unor compozitori precum Mozart, Beethoven, Berlioz, Schumann, Brahms, Ceaikovski. […] A doua direcție a constat în primele audiții și programările inexistente din muzica modernă și contemporană. Sub bagheta sa au răsunat la București în mod repetat muzici de Stravinski, Ravel, Strauss, Bartók, Prokofiev, Mahler, Honneger, Roussel, Florent Schmitt, Szumanowski, Schoenberg, Respighi, Holst, ș.a.m.d, mergând până la Rhapsody în blue a lui Gershwin sau Simfonia I de Șostakovici
Al treilea demers educativ s-a desfășurat, pe terenul muzicii românești, în care – firește – Enescu obținea partea cea mai substanțială, dar unde nu eau neglijați Jora, Andricu, Drăgoi, Negrea, Paul Constantinescu, Rogalski, Filip Lazăr, Golestan și alții.
Ajung în fine la una dintre căile foarte eficace pentru ridicarea nivelului cultural al publicului și anume vizitele oaspeților din străinătate – dirijori și soliști – care în bună măsură ajungeau în București datorită prestigiului și legăturilor personale ale lui Georgescu și Enescu; însă directorul Filarmonicii avea cuvântul decisiv […]
Concertele lui George Georgescu se constituiau deseori în adevărate experiențe de viață care te urmăreau vreme îndelungată”.
Pascal Bentoiu (1927-2016 – compozitor și muzicolog român. Cercetător pasionat de creația lui George Enescu, Pascal Bentoiu a analizat toate lucrările acestuia și a completat unele dintre partiturile rămase neterminate: Simfoniile nr. 4 și 5, poemul simfonic Isis, Trioul cu pian în la minor. Este autorul celei mai importante cărți referitoare la opera muzicală a lui George Enescu, Capodopere enesciene (tipărită și în limba engleză, în Statele Unite ale Americii, și în limba germană, în Germania). De asemenea, a scris mai multe cărți, zeci de articole și studii în revistele de specialitate, a participat numeroase emisiuni de radio și de televiziune. A susținut zeci de conferințe, prelegeri, cursuri de măiestrie, în țară și în străinătate.
Sursă: Viorel Cosma – Mărturii în contemporaneitate, pag. 19.
„Am învățat de la George Georgescu că ceea ce definește o personalitate, pe lângă valorile care măsoară capacitatea creatoare, este lipsa de artificiu, simplitatea și naturalețea, sinceritatea și buna intenție în fiecare cuvând, în fiecare acțiune și mai ales pasiunea de a munci și devoțiunea față de artă, acea onestitate care face ca niciodată să nu încerci a substituii muncii, celebritatea numelui”.OrinSursă: „La plecarea Maestrului”, în Tribuna nouă, 06.09.1964.
Orin
Sursă: „La plecarea Maestrului”, în Tribuna nouă, 06.09.1964.
